“Dacă n-ar fi raiul şi cununa, nimeni
n-ar şedea aici…”
Din predica unui păstor în o casă de rugăciune.

Nicicând Iubirea nu s-a târgui...
Iar de pofteşti ceva pentru iubire
Tu nici nu ştii ce-nseamnă a iubi
Şi, crede-mă, nu ştii ce-i fericire.

Azi când atâţi de mulţi pun pe cântar
Iubirea lor ca marfă socotită,
Credinţa-i prefăcută în bazar
De-acei care-s cu mintea pocăită:

„Noi Te iubim, Isuse, căci ne dai
Ce ne-ai făgăduit în Cartea Bună:
Splendorile şi fericiri de rai
Şi fiecărui încă şi-o cunună.

Durerile Tu ni le-i risipi
Şi vom fi împăraţi şi-mpărătese,
Eşti vrednic să putem a te iubi
Ne încântând în rolul de mirese...”

Poate că-s drepţi şi eu nu intuiesc
Că-aşa se nimereşte-n veşnicie,
Dar eu iubesc fiindcă doar iubesc
Că Dragostea mi-a fost dată şi mie.

Nu m-am gândit nicicând la vre-un profit
Cu toate că mi-a dat Domnul prea multe,
Dar îl iubesc precum şi L-am iubit
Chiar de n-ar vrea o clipă să m-asculte.

Nu îmi arăt Iubirea exaltat –
Sunt un soldat cărui i-a dat armura
Şi niciodată nu m-am ridicat
Să asurzesc pe cineva cu gura.

Nu ţip de la amvoane că-aş putea
Viaţa să-mi dau de ea mi se va cere,
Dar ştiu, când mi-a fost cumpăna mai grea,
Iubirea-mi da tărie şi putere.

Posibil că nu-s drept – iubiri doar sunt
Ceva ce îşi cerşesc sie o plată...

Dar Dragostea-mi un târg nu a făcut!
Şi a da Domnul să n-o fac vre-odată!